La începutul secolului al XVII-lea, când chitara barocă începea să prindă avânt, italianul Carlo Montesardi tipărea un volum numit „O nouă metodă de învățat dansuri pentru chitara spaniolă, fără cifre sau note”. Pentru că atât tabulaturile cât și notele muzicale erau prea greoaie pentru a reda acompaniamentul obișnuit pe chitară, Montesardi a prezentat un sistem simplificat, în care fiecare acord avea asociată o literă. În felul ăsta, pentru a învăța o piesă un chitarist avea nevoie doar de o succesiune de litere și un pattern de lovire a corzilor.
Chitariștii de azi folosesc un sistem similar pentru cântece folk sau blues, dar literele sunt doar de la A la G și corespund notelor muzicale care formează rădăcina acordurilor. În alfabeto se foloseau toate literele, iar acestea nu aveau legătură cu notele. Ba mai mult, exista și un set alternativ, alfabeto falso, pentru acorduri mai „picante”.
Pe acest album avem piese de Corbetta, Foscarini, Pellegrini și Granata, toți chitariști ai barocului timpuriu. Ele sunt redate aici într-un mod semi-improvizat, ca pe orice album HIP care se respectă. Pe lângă chitara barocă — mânuită excepțional de Rolf Lislevand — avem și un acompaniament de violă, harpă și alte instrumente de epocă.
Dintre cei patru compozitori, Francesco Corbetta avea să devină cel mai influent — după o scurtă carieră în Italia, s-a stabilit în Anglia și Franța, unde a contribuit la popularizarea chitarei și a format o nouă generație de artiști. La moartea sa Robert de Visée a compus un tombeau care îi poartă numele.