Între instrumentele de epocă cu coarde ciupite, chitara renascentistă este probabil cea mai puțin apreciată. Și într-un fel e de înțeles — repertoriul ei este modest, împărțit în câteva volume de tabulaturi, plus fragmente găsite pe câte un colț de manuscris. Nici capabilitățile sale muzicale nu sunt impresionante. Cele patru corzi duble ale sale fac dificile pasajele în contrapunct care erau în vogă pe lăutele contemporane. Cel mai probabil chitara era folosită doar pentru a cânta progresii simple de acorduri, menite să acompanieze un cântăreț ori alt instrument solist.
În 1551, Adrian Le Roy tipărea la Paris prima sa colecție de piese pentru chitară, intenționată să pună în valoare calitățile instrumentului. Piesele de aici sunt majoritatea menite să fie interpretate după maniera lăutei, cu mai puțin strumming și mai multe pasaje contrapuntale.
Câțiva ani mai târziu s-a ajuns la al patrulea volum de piese de chitară, conținând exclusiv compoziții ale unui anume Grégoire Brayssing. Nu știm nimic despre el, în afară de faptul că s-a născut pe teritoriul Germaniei de azi și s-a stabilit în Franța cândva la mijlocul secolului al XVI-lea. Compozițiile care i-au supraviețuit încap toate pe un album de o oră și sunt printre cele mai virtuozice piese pentru chitară renascentistă.
